O sedinta foto de maternitate este, de cele mai multe ori, o ultima pauza constienta inainte de o schimbare majora. Este un moment in care iti permiti sa te opresti putin, sa iti privesti corpul altfel si sa marchezi o etapa care nu se mai intoarce. Tocmai de aceea, modul in care te pregatesti pentru aceasta experienta conteaza mai mult decat ai putea crede.

De-a lungul anilor, am fotografiat multe viitoare mame, fiecare cu povestea ei, cu asteptari diferite, cu emotii, temeri si dorinte. Din toate aceste experiente, am adunat cateva lucruri esentiale care, sper eu, te pot ajuta sa faci diferenta intre o sedinta traita cu bucurie si una traita cu stres inutil.

Mai jos gasesti un ghid sincer si practic despre cum sa te pregatesti pentru o sedinta foto de maternitate in studio, astfel incat experienta sa fie una placuta, iar imaginile sa te reprezinte cu adevarat.

Cand si de ce sa programezi din timp sedinta foto de maternitate

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poti face este sa iti programezi sedinta din timp. Ideal, discutia cu fotograful ar trebui sa aiba loc cu cateva luni inainte.

Sunt mai multe motive pentru asta. In primul rand, fotograful pe care ti-l doresti poate avea agenda plina. Se intampla des ca programarile sa fie facute cu 1–2 luni in avans, mai ales in perioadele aglomerate.

In al doilea rand, sarcina este imprevizibila. Poate totul decurge perfect, sau poate apar momente in care medicul iti recomanda repaus, te misti mai greu, ai retentii de apa, glezne umflate sau pur si simplu nu te mai simti confortabil sa faci anumite lucruri. Sau poate bebe decide sa vina pe lume mai devreme decat planificasei.

Perioada optima pentru o sedinta foto de maternitate este, in general, intre saptamanile 28 si 32–34 de sarcina. Burtica este frumos conturata, iar tu ai, de obicei, inca suficienta energie. Daca lasi programarea pe ultima suta de metri, risti fie sa nu mai gasesti loc, fie sa nu mai fii in punctul in care te simti bine fizic.

Garderoba: nu e despre trenduri, ci e despre tine

Unul dintre cele mai frecvente mituri este ca trebuie sa arati intr-un anumit fel la o sedinta foto de maternitate. Ca trebuie neaparat rochii ample, voaluri, anumite culori sau stiluri vazute pe Pinterest.

Adevarul este mult mai simplu: hainele tale ar trebui sa vorbeasca despre tine.

In studio am o garderoba generoasa, cu rochii spectaculoase, body-uri, materiale fluide si piese atent alese. Le poti folosi sau nu. Nu esti obligata sa porti nimic din ceea ce nu simti ca ti se potriveste.

Daca stilul tau este mai casual, mai minimalist sau mai edgy, te incurajez sa aduci cu tine hainele tale. Blugi care iti vin bine, un sacou, o camasa, o geaca de piele, un tricou simplu. Uneori, exact aceste piese creeaza cele mai puternice si autentice imagini.

Foarte important este si sa te armonizezi cu partenerul tau, daca va participa la sedinta. Daca tu iti doresti cadre elegante, iar el vine imbracat foarte casual, contrastul se va simti in fotografii. Nu inseamna ca trebuie sa fiti imbracati identic, ci doar sa aveti grija ca stilurile sa se completeze.

Relaxarea: ce tine de tine si ce nu

Toata lumea iti va spune sa fii relaxata. Adevarul este ca uneori, incercarea de a te relaxa devine un stres in sine.

Ce poti face concret este sa iti eliberezi programul in ziua sedintei. Ideal ar fi sa nu vii intre doua intalniri sau cu gandul ca trebuie sa ajungi undeva imediat dupa. O jumatate de zi fara graba poate schimba complet felul in care traiesti experienta.

Daca pentru tine machiajul si parul sunt importante, programeaza-le din timp. Daca nu ai un loc al tau unde mergi cu incredere, iti recomand intotdeauna sa ma intrebi inainte. Nu toate saloanele de make-up stiu ce este nevoie pentru o sedinta foto si te poti trezi cu un machiaj de nunta total nepotrivit. Eu ofer acest serviciu, fie in cadrul studio-ului, fie direct la salon; iar Mirela, colega mea, face minuni in zona aceasta. Este esential, de asemenea, sa stii ca nu este obligatoriu. Un machiaj lejer facut acasa si parul aranjat asa cum il porti zi de zi pot fi mai mult decat suficiente.

Nu uita de unghii si de hidratarea pielii, mai ales in zilele dinaintea sedintei. Iar daca nu ai dormit perfect, nu este o tragedie. Cearcanele se pot estompa usor in post-procesare. Nu trebuie sa vii perfecta, trebuie doar sa vii.

Ce aduci cu tine la sedinta

Pe langa haine, poti aduce obiecte cu valoare sentimentala. Ecografii, botosei, o esarfa draga, o jucarie, o bijuterie primita cadou, un obiect care spune ceva despre tine sau despre povestea voastra.

Aceste mici detalii pot adauga profunzime imaginilor si le pot face unice. Nu sunt obligatorii, dar pot face diferenta.

Daca vii cu partenerul sau cu copiii mai mari, este util sa le explici dinainte ca va fi o experienta relaxata, nu un test. In studio nu urmarim perfectiunea, ci naturaletea.

Cum decurge efectiv o sedinta foto de maternitate in studio

Sedinta incepe intotdeauna fara graba. Discutam, vedem ce iti doresti, ce ti se potriveste, cum te simti in ziua respectiva. Nu exista o reteta fixa.

Te ghidez pe parcurs, iti spun ce sa faci cu mainile, cum sa te asezi, unde sa privesti. Nu trebuie sa stii sa pozezi. Este treaba mea sa te ajut sa te simti confortabil si sa arati bine in imagini.

Lumina, fundalurile si atmosfera sunt adaptate in functie de stilul tau. Uneori minimaliste, alteori mai dramatice. Totul se construieste impreuna, pas cu pas.

De ce conteaza pregatirea, dincolo de poze

O sedinta foto de maternitate nu este doar despre imagini frumoase. Este despre cum te simti in timpul ei. Despre cum iti permiti sa fii vazuta. Despre o pauza constienta intr-o perioada in care totul se schimba rapid.

Pregatirea nu inseamna control excesiv, ci sa iti creezi conditiile pentru o experienta buna. Sa stii ca ai ales momentul potrivit, ca esti imbracata in ceva care te reprezinta si ca nu esti pe fuga.

SI ca sa concluzionez. O sedinta foto de maternitate reusita incepe cu tine si cu felul in care alegi sa o traiesti. Cu un pic de planificare, cu deschidere si cu incredere in proces, poti transforma aceasta experienta intr-una cu adevarat memorabila.

Daca iti doresti o sedinta foto de maternitate in studio, in Bucuresti, gandita in jurul tau si a stilului tau, scrie-mi. O construim impreuna, fara presiune si fara sabloane.

Facebook: https://www.facebook.com/magda.constantin.photography
Instagram: https://www.instagram.com/magdaconstantinphoto/

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te rugăm să citești politica de confidențialitate și cookies, iar dacă ești de acord și accepți să primești comunicări pe e-mail de la Magda Constantin, inclusiv comunicări comerciale, te rugăm bifează mai jos: