Incepusem aici o discutie despre lucruri care te demotiveaza atunci cand te gandesti sa iti programezi o sedinta foto de portret. Am sa continui astazi cu ceva ce mi se pare destul de important.

2. Experiente anterioare neplacute

Mi s-a intamplat de mai multe ori sa stau de vorba cu persoane care erau reticente la ideea de sedinta foto in studio din cauza experientelor anterioare avute. Am simtit clar dezamagirea in vocea lor cand discutau despre asta si am incercat sa aflu de unde vine, in mod concret. Si de la caz la caz, am identificat mai multe cauze. Nu se simtisera vazute cu adevarat. Nu se simtisera importante. Nu simteau ca imaginile primite le reprezinta cu adevarat. Nu le placea cum arata in ele. Nu le placuse make-up-ul sau parul. Nu se simtisera OK cu experienta in sine – spatiul studio-ului, timpul alocat, modul de lucru al fotografului. Li se paruse un pret prea mare fata de produsul final primit.

 

Ai incredere ca se poate mai bine

Ca prestator de servicii non-esentiale, mi se pare crucial sa inteleg toate aceste temeri si sa le adresez prin modul in care abordez munca mea. Cred ca este important ca, in relatia cu tine, sa fiu onesta cu ceea ce iti pot oferi si transparenta in ceea ce priveste procesul. O sedinta foto de portret reprezinta mai mult decat o ora in studio si cateva imagini cu tine. In functie de nevoile si de posibilitatile tale, poate fi o experienta completa, transformatoare, in urma careia sa te vezi tu insati cu alti ochi.

Imi dau seama ca e greu sa mai ai incredere in proces dupa o dezamagire. Si asta pentru ca fotografia atinge fix cele mai sensibile zone ale stimei de sine. Cand nu esti multumit de un zugrav, cauti altul mai bun. Poti face o evaluare obiectiva a rezutatului muncii lui. Cand nu iti plac fotografiile de la o sedinta foto, intri deja intr-o zona de subiectivism puternic – pentru ca tu vrei de fapt sa iti placa de tine, cea din poze. Ceea ce este mult mai greu de obtinut. Si daca fotografiile iti dau o stare neplacuta cand te uiti si gandesti la ele, e mai simplu sa eviti cu totul subiectul “sedinta foto”.

De ce sa imi mai bat capul? Oricum ies urat in toate pozele

Pentru ca eu cred ca oricine merita sa aiba macar un portret la care sa se uite cu drag. Un portret la care sa isi spuna “wow, asta chiar sunt eu?”. Un portret care sa ii dea o stare de bine si sa ii aduca aminte ca da, e o persoana misto. Si mai cred ca este posibil sa obtii asta, daca iti mai acorzi o sansa – sau mai multe. Este o abundenta de fotografi in acest moment, coplesitoare chiar. Cu stiluri diferite, cu portofolii diferite, cu repere diferite in ceea ce priveste rezultatul pe care vor sa il obtina. Poti sa salvezi imaginile care iti vorbesc pe limba ta si sa cauti sa afli ce fotograf le-a facut. Cred ca e un punct de plecare foarte bun. Pastreaza-i numele si, cand iti vei aduna suficient avant, scrie-i un mesaj ca sa discutati mai multe detalii. Pasi marunti, constanti, te pot duce la rezultatul visat.

Voi mai scrie despre un ultim blocaj va veni intr-un articol viitor. Pana atunci, ma poti urmari pe canalele de social media, unde postez mereu cele mai noi imagini.

Facebook: https://www.facebook.com/magda.constantin.photography
Instagram: https://www.instagram.com/magdaconstantinphoto/

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te rugăm să citești politica de confidențialitate și cookies, iar dacă ești de acord și accepți să primești comunicări pe e-mail de la Magda Constantin, inclusiv comunicări comerciale, te rugăm bifează mai jos: