Saptamana trecuta am avut parte de o noapte neobisnuita. O asteptam de ceva vreme, dar, cand chiar s-a intamplat, cand a inceput sa imi vibreze telefonul insistent pe la ora 2 jumate, tot m-au luat niste fiori pe sina spinarii. Aveam ghizdanul pregatit, hainele aranjate pe hol, am fost gata de plecare in mai putin de 10 minute. Apoi am mai petrecut inca de doua ori pe atata incercand, fara succes, sa adorm la loc un omulet mic si suparat ce ma simtise ca plecasem din pat. A trebuit sa plec oricum si sa sper ca va adormi la loc cu tati in cele din urma (ceea ce s-a si intamplat, s-au descurcat excelent 😀 )
Pe drum, ma simteam incredibil de fresh. De parca dormisem vreo 10 ore, nu doua :)) Aveam emotii din ce in ce mai mari. Nu mai facusem asta in viata mea. Stiam sigur ca nu o sa mi se faca rau sau ceva de genul, ca ma cunosc, am, din pacate, o capacitate mult prea mare de a imi ecrana emotiile. Lucrez la asta :/ Dar nu stiam la ce sa ma astept, nu stiam daca voi fi in stare sa fiu la inaltimea momentului.
A fost totul bine, ca la carte. Mada era zambitoare, un pic surescitata (doh 😛 ), nerabdatoare, energetica, optimista, calma, pregatita. Bebe Alex nu s-a lasat asteptat prea mult si s-a facut auzit de cum a scos nasucul. Abia atunci m-am simtit si eu cu lacrimile (de emotie) in gat. Ceva atat de frumos nu vezi foarte des. Cel putin eu nu 😀
Vreau sa ii multumesc Madalinei ca mi-a dat ocazia sa fiu parte din experienta ei. Mi-a imbogatit viata cu niste momente incredibile. Nu o sa uit cand s-a uitat in ochii mei si mi-a spus, cu ochii mari de emotie si un pic gatuita “Magda, cred ca gata, vine! Cred ca nasc acum!” Si nu o sa uit cand l-a tinut prima oara in brate pe Alex si intonatia din vocea ei cand ii spunea primele cuvinte, cand ii spunea cat de mult il iubeste.
Hai ca iar mi s-a facut pielea de gaina 😛 Sper numai ca am reusit sa captez macar un pic mic din tot amalgamul asta de emotii.